Un minut,o secunda,o clipa...

Putem numara stelele de pe cer din nebunie ori din plictiseala... Uneori din ambele motive... Insa de cele mai multe ori uitam sa ne numaram si pe noi, singura stea, singura planeta, singurul soare care conteaza!... Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc... Astfel ca, realitatea ne izbeste cu partea ei ascunsa in umbra. Ceea ce nu vedem, ne vede... Ceea ce nu simtim, ne simte... Ceea ce nu ne lipseste, ne apartine...ceea ce vrem sa avem,intotdeauna va fi greu de obtinut... Treptat, insa, lucrurile pe care nu le vedem, devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa... Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem... Atata timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie... Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari...Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictiseala de armonie... Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…

Telecinemateca...2011

In general iti sfatuiesti prietenii ce filme ar trebui sa vada... Vrei sa le faci un bine, mai ales daca-i cunosti mari cinefili... Un bine mult mai mare le poti face daca le zici ce filme sa NU vada... Niciodata... Sa fuga mancand pamantul daca le vad intr-un raft, sa urle, sa-si smulga parul din cap, sa-si faca cruci cu limba in cerul gurii. Dar sa nu le atinga... Daca intr-o seara iti propui sa vezi un film in intimitatea caminului si nu ai niciun film, dezamagirea e mult mai mica decat daca vezi un film si e prost. Mai bine stai in cap pana-ti ajunge creierul sub covor...

Iar durerea e si mai profunda daca dai bani buni ca sa vezi rahatul. Azi va povestesc un film pe care l-am vazut aseara... Vi-l povestesc ca sa fugiti de numele lui ca de Uciga-l Toaca... L-am vazut incurajat de porniri autodistructive, vroiam sa-mi fac rau, dar a fost si atat de retardat incat m-a interesat. Se numeste While she was out – pitoresc tradus la noi in “O noapte de teroare”. Treburile stau asa:

Actrita din rolul principal e Kim Basinger. Pe vremuri castigatoare de Oscar cu LA Confidential. Si tot pe vremuri imi starnea anumite senzatii ce indemnau un copil nevinovat spre ganduri necurate. Copilul eram eu. La acest film este si producator executiv, ca asta fac actorii de la o anumita varsta. Investesc in filme proaste, ca sa joace in ele. Dar sa nu mai bat spuma-n caciula si sa va zic actiunea.

Ea e o sotie traumatizata. Intr-o seara in care e traumatizata de sotul agresiv, pleaca la Mall... Sa-si revina... Era si seara de Craciun, are si doi copii, da’ ea pleaca la Mall... Acolo nu gaseste loc de parcare. Vede o masina parcata pe doua locuri. Se enerveaza. Ii lasa soferului un bilet in geam. Si merge la Mall. Iese tarziu din Mall, la ora inchiderii. O ataca soferul cu biletul. Soferul mai era cu 3 prieteni. Toti o agreseaza. Toti 4. Ea e curajoasa si ii impinge. Apare un bodiguard de mall, care o apara. Soferul indisciplinat il impusca in cap. De doua ori. Ala moare...

Ea fuge cu masina. Dar merge incet. Suficient de incet ca agresorii sa o ajunga. Ea pierde controlul volanului si intra cu masina intr-un santier, aflat la poalele unei paduri. Masina se infige intr-o stiva de lemne. Un lemn intra prin parbriz, cat pe ce sa-i spulbere capul. Scapa. Rasuflu usurat... Filmul s-ar fi incheiat dupa 8 minute. Era mai bine. Fuge la portbagajul masinii, se uita pe acolo, ia trusa de scule. Isi uita poseta in masina. Atentie, o femeie isi uita poseta, eu cred ca asa ceva nu-i posibil... Si fuge. Dar iar fuge incet. Desi putea sa fuga repede... Sa-si piarda urma. Dar ea fuge incet. E ajunsa de agresori. Din trusa de scule scoate o cheie mare, franceza, si-l loveste pe unul. Tare. Ii rupe clavicula. Si fuge...iar fuge...

Altul fuge dupa ea... Se impiedica, pica in cap, isi rupe capul. Moare. Ea fuge din nou incet... E ajunsa de cei trei ramasi. Unul dintre ei o prinde. Ea scoate din trusa de scule o cheie tubulara. Ii da cu ea in cap de 5 ori si pe urma i-o infige in nas... Ala moare.

Ea fuge. Tot incet. Apoi ceilalti doi o ajung. Unul o prinde. Ea scoate din trusa de scule o surubelnita. I-o infige in ceafa. Ala moare... Ea face un pipi... Intr-un rau.

Apoi fuge... Evident, tot incet...Ultimul o ajunge... Ea se ascunde. Se ascunde bine, dupa o buturuga... Ala-i gasise poseta... Vede ca ea are doi copii. Zice cu voce tare ca-i va vizita copiii... Ea, de dupa buturuga, zice “OOOOO, NUUUUU!!!”... Cu voce tare, normal... El o gaseste. Ea il seduce... Pe loc, intr-un minut se intampla totul. El se lasa sedus, desi cu un minut in urma vroia sa o omoare. Ea, in timpul seductiei, ii ia pistolul. Il impusca. Moare si ala...

Ea isi scoate masina dintre butuci. In prealabil mestereste ceva pe la motor. Ca nu pornea. O porneste. Nu ma mira, avand in vedere ca tocmai omorase 4 barbati. Ea poate orice. Merge acasa. Sotul ei dormea. Ea il impusca...

Sfarsit...

Acum, dragi prieteni cititori, daca va amintiti vreun film atat de prost incat ar trebui sters de pe fata pamantului, spuneti-mi si mie. Salvati-mi doua ore din viata ... Si eu am sa va multumesc.

Visul meu...

Visele ne sunt aripile sufletului, ele ne pot reda increderea si speranta chiar si in cea mai intunecata lume...
In cele mai dificile momente exista un vis care ma inalta intotdeauna peste greutatile vietii: se face ca privesc inainte cu ochii inflacarati de curaj si pieptul arzand de speranta de pe catargul vasului meu, brazdand fulgerator o mare de foc in asfintit... Gonesc spre soarele inecat in flacari, in urma mea lumea se afunda in intuneric si totusi chipul imi straluceste luminat de o fericire din ce in ce mai intensa...
Alaturi de tine reusesc sa alung toate necazurile si intunericul din jurul meu si ma apropii de un taram unde asa ceva nu mai exista; o da, soarele stie prea bine de ce se ascunde acolo, gonesc nebuneste in urma lui exaltand de fericire... caci calatoresc in fiecare zi spre inima ta...

Valuri de adrenalina...

In drumul meu spre gara trec aproape zilnic pe la bariera de la gara de vest din Ploiesti. Ca in fiecare dimineata,ma grabesc sa ajung repede la peronul unde peste maxim 10 min va sosii trenul meu cu care trebuie sa ajung la munca.In dimineata asta m-am hotarat sa o iau prin dreptul barierei si sa ajung direct printre sinele de tren la linia unde va sosii acceleratul de Bucuresti...Observ o tanara babuta foarte grabita care parca dadea sa traverseze sinele de tren...Ma opresc sa observ fenomenul si...

Astept...

Aud o goarna de tren sunand in zare... Uuuuuuuuuuuuu... Vad stimabila doamna grabindu-se ... Venea pe strada, pe langa masini, se apropia de bariera. Vroia sa traverseze calea ferata. Vuietul trenului se auzea tot mai tare... Goarna suna din nou, repetat... Uuuuuu uuuuuuu... Baba grabeste pasul.... Mai repede si mai repede. E baba baba, cu batic si doua papornite in maini, dar are pas repejor. Se apropie de calea ferata. Trenul e aproape. Urla a pericol, a calcare, taiere de capete si oase... uuuuuuuuuuuuuu... Baba ajunge la bariera, trece de bariera, ajunge langa calea ferata, se uita in stanga, vede ca trenul e aproape, trenul vine vine vine urla suiera mugeste uuuuuuuuuuuuuuuuu...

Doamna se mai uita in stanga si in dreapta iar apoi trece peste calea ferata cu pas de caprioara, papornitele ii plutesc prin aer trase dupa ea cu o forta incredibila, slapii ei de cauciuc par a nu atinge sinele de tren, locomotiva trece razant prin spatele babei mugind cu spume, cu mecanicul in pragul infarctului, cu franele deja scrasnind...Vazand toate astea raman masca, rasuflu usurat, era sa vad creieri de baba pe sinele de tren si sange imprastiat pe toata intrarea Ploiesti...

Intrebare: de ce a tinut baba mortis sa traverseze calea ferata inainte de a trece trenul ?... Ar fi trebui sa astepte fix 6 secunde... Am uitat sa va spun ca nu a fost tren ci doar o locomotiva... Deci nu, nu 6 secunde, 4 secunde trebuia sa astepte... O posibila explicatie ar fi ca-i una dintre babele care nu trec niciodata strada pe trecerea de pietoni. Pot sa aiba trecere marcata la 1,5 metri distanta, ele vor trece intotdeauna pe langa trecere... Si taman atunci cand vin mai multe masini.

Probabil nesatisfacuta de faptul ca pana acum nu au zdrobit-o masinile, nemultumita de valurile de adrenalina ce fierb in ea atunci cand se apropie un autobuz, a decis sa-si ridice stacheta. Si acum provoaca trenurile... Poate la inceput sarea calea ferata fara papornite in maini... A fost prea usor. Si-a luat azi si doua papornite. Cand si traversatul cu papornitele, razant, va deveni rutina, ma astept s-o vad trecand calea ferata cu spatele. Ca Michael Jackson... Apoi legata la ochi... ca Ray Charles... sau Stevie Wonder. (exemplu pe alb nu am gasit, baba noastra e alba). In final va incerca sa treaca pe burta... Taras... Si nu prin fata locomotivei, ci va incerca sa penetreze pe sub roti cand trec vagoanele.

Dupa aceste fabulatii ramane totusi intrebarea: de ce a trecut baba prin fata locomotivei?! Voi sa nu faceti asa. O zi buna.