Ehe,dragii mosului nu am mai fost cam de multa vreme pe aici si nu am mai scris din lipsa de chef sau de inspiratie dar astazi a venit vremea sa va mai plictisesc si eu cu ceva pentru ca as vrea sa impart cu voi o povestioara inspirata din fapte reale...Observ in jurul meu ca sezonul cumparaturilor cu ocazia sarbatorilor de iarna sa deschis oficial...Peste tot in jurul meu observ fel de fel de oamenii care impart fluturasi pentru prezentarea diferitelor magazine care isi vor deschide usile in curand,primesc la munca brosuri cu fel de fel de super-megaoferte la diferitele hyper market-uri care doresc sa-si mareasca vanzarile substantial in perioada imediat urmatoare si sunt uimit de agitatia care incet incet creste in jurul nostru...In acelasi timp vreau sa recunosc ca imi place aceasta stare creeata de febra cumparaturilor,astept cu nerabdare (probabil la fel ca voi) sarbatorile de iarna si abia astept sa-mi impart aceste sarbatori cu familia si alaturi de iubita mea (sper ca viitoarea mea sotie gandeste la fel)...Asadar,mi-am facut timp dupa orele de scoala si am dat o raita prin minunatul magazin BIG de la Gara de Sud din Ploiesti...Nu am mai fost de multa vreme pe aici si m-am gandit ca daca tot am putin timp, sa hoinaresc putin si sa vad noutatile ...
Nu povestim azi despre ce se intampla post-deces ori pre-nastere, ci de lumea de langa noi...Fiecare ne “aranjam” mediul inconjurator... Ne inconjuram cu oameni ce gandesc ca noi ori apropiat. Prietenii nostri... Ne invartim in cercuri cu aceleasi valori... Nu despre bani e vorba, o , nu... Frecventam locuri frecventate cam de acelasi gen de oameni, educatie similara, dorinte asemanatoare...Adica ne construim o lume in care ne e bine ori relativ bine... Ne gasim un echilibru. De-aia io nu-mi fac, de exemplu, cumparaturile in orice ghetou sau bomba de cartier.... Prin acest timp de comportament nu scuip pe acele lumi dar nici nu interactionez cu ele... Pentru ca o astfel de interactiune nu mi-ar aduce nimic bun. Nici mie, nici familiei mele... Si cel mai probabil in acele lumi as fi vazut oricum ca un intrus...(lucru care oricum imi displace la culme...pt ca asa sunt construit eu).Nu am har de misionar... Imi place sa ajut cum pot, cand pot. Dar nu voi merge in Sudan ca George Clooney. Nici nu mai voi inrola ca voluntar in cine stie ce misiune de aparare a nu stiu ce, hranire a nu stiu cui ori vaccinare impotriva bolilor aduse de saracie... Ii admir pe cei ce pot face asta. Dar tre sa ai chemare in acest sens...Eu n-o am...Deci si eu, ca si tine (cititorule), mi-am construit o lume. Am niste trasee bine delimitate si toate aceste lucruri le-am facut din obisnuinta... Uneori insa alunec pe langa lumea mea si calc in alte lumi, cu alti oameni, alte valori... Si raman “masca” de fiecare data... Deci ,va povesteam ca am ajuns in minunatul magazin BIG de la Gara de Sud din Ploiesti...N-am pus bine piciorul in magazin ca dau de doua personaje... Aflate la...cumparaturi... El, “domnul”, cam pe la 40 de primaveri. Genul cocalarus agresivus, imbracat sclipitor, cu mult lac. Langa el, iubita-amanta-tiitoarea... Cu vreo 14 ani mai tanara, poate chiar cu 20. Ochii puternic vopsiti, cu negru, cercelus in nas, la fel de blink-blink ca iubitul... El ii zice ei:
- Fa, in mortii ma-tii, daca am zis ca-ti iau geaca, uita-te dupa geci... Nu te uita, in p*** mea, dupa alte rahaturi. Si-asa ma faci la portofel. Uita-te dupa geci ca poate-ti dau si doua capace.
Ea, deloc tulburata de adresarea lui iubitoare, riposta:
- Ma uit dupa ce vreau... Ce daca mi-ai zis ca-mi iei geaca, poate vreau si altceva...
El i-a mai zis vreo 2, inclusiv cu trimitere directa la sugere de organ... Culmea, starea respectiva pe care eu am perceput-o drept agresiva, era normala in acel cuplu. Si m-am gandit ca aia o fi iubirea in lumea lor...
Mai fac trei pasi, apare una... O femeie. Tragea un copil, de mana. Copilul sa fi avut 4-5 ani. Ea vorbea la telefon. De fapt urla, de-o auzeau si statele vecine...
- In p**** ma’tii, nu-mi mai spui tu mie ce sa fac! ...Fac ce vrea p****mea, nu-mi spui tu mie cand sa muncesc, cand sa ma f** si cand sa fac de mancare... Te bag in p**** ma’tii si ma cac pe capul si pe ochii tai, in p**** ma’tii de tampit... o bati pe ma’ta nu ma bati pe mine, etc etc…
Am reprodus aproximativ ce susura ea dulce in telefon... Discutia originala continea mult mai multe pasarici si injuraturi... Eu ma uitam la copil... Mergea netulburat inainte, sugea un covrigel... Nu era speriat de mama lui, de ce auzea, de ce se intampla. Si mi-am dat seama ca acel copil e obisnuit cu asa ceva. A crescut probabil in scandaluri, injuraturi, poate batai. Pentru el era o zi… normala. Poate chiar linistita...
Copilul ala va deveni ori cocalarul ce lua geci “pitzipoancei”, ori o “pitzipoanca” obisnuita cu injuraturile, bataile, cu o lume salbatica si agresiva...
Nici nu stiu de ce i-am facut cocalari si pitzipoance. Atunci cand s-au nascut, aveau toate sansele pe care le are orice copil frumos venit pe lume... Ei, cei de acum, sunt produsul parintilor, al mediului in care au crescut, al lumii lor...Copiii lor vor fi la fel... Si nu-mi ramane decat sa sper ca lumea lor nu o va inghiti treptat pe a mea, pe a voastra... Pentru ca atunci cand voi fi nevoit sa interactionez tot mai des cu aceste lumi, ori fug cu ai mei in codru ori ma mut in… Norvegia... Unde poate-i la fel, dar nu am de unde sa stiu asta ca -nam fost pe acolo.
Ce-i de facut? E ceva de facut?....
