Sclipirea mea esti tu,ingerul meu

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viată?

Nimicul zăcea-n agonie,
când singur plutea-n întuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
"Să fie lumină!"

O mare
si-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri, de-avânturi, de patimi,
o sete de lume si soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea lumină de-atunci -- cine ştie? Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd -- minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.