Despre cadouri...

Incep gandurile de azi, planurile de maine, socotelile de zi cu zi, calculele vesnice (desi nu sunt bun deloc la matematica) ,privesc cu incredere in viitor si ma apuc de...scris...

Cu totii ne inumaram “maruntisul”, cui, cat, ce, de ce, i-o placea ori ba?!

Ca in curand vine Mos Craciun...

Vin momente de mare fericire... Ori ba... Ne-om confrunta cu placeri diferite...Eu o am pe-a mea... aia de a oferi – care pentru mine-i mult mai mare decat cea de a primi – sa nu neglijam insa nici placerea de a primi... Si nu ne face placere neaparat obiectul fizic ce ne e plasat sub brad... Primim cu drag sentimentele... Faptul ca cineva s-a gandit la noi, si-a muncit creieru sa ne faca o bucurie, mai mare sau mai mica...(Asta-s eu dar indraznesc sa vb si la general...pt ca fiind roman autentic ,noi ne pricepem la orice,oricat si oricand)...

Ma gandesc in perioada asta si la cei mai amarati...Vai de sufetul oamenilor care n-au cu ce... N-au cu ce sa ia ceva celor mici...sau,celor mari...celor dragi... Ca,cu greu le pun ceva pe masa... De unde sa mai aiba si de pus sub brad ?… Asta in cazul celor ce le pasa si se pierd cand se uita in ochii oamenilor dragi lor... Ca mai sunt si de-aia ce se gandesc in primul rand daca au ce baga ei sub mustata, licoare de incalzit zilele geroase...(dar astazi nu discutam despre aia...).

In fond, pentru mine, sarbatorile nu inseamna pachete multe colorate, legate cu funde, funzi, franghii, funii... Inseamna mobilizarea asta de a face o bucurie. E drept ca sentimentul asta n-ar trebui sa ne anime numai in decembrie, de zile de nastere ori alte “ocazii” deosebite... Frumos ar fi ca tot anul sa traim asa. Frumos ar fi ca nu numai “de Craciun fii (m)mai bun(i)” – ci si in rest. Pana de Craciun si de la Craciun incolo... Da’ lumea nu-i perfecta si daca ne-am trezi constatand ca-i perfecta, am pus-o… Ca suntem deja in Rai... Si poate ca nu vrem...

Poate observati ca nu sunt un Grinch si nu ma iau dracii ca a venit luna cadourilor... Ba dimpotriva...Abia astept...Sunt un ninfoman mic si al naibii cand e vb de cumparaturi...cand e vb de a putea daruii ceva drag familiei mele iar pe mine (ca intotdeauna ) ma las la sfarsit pt ca imi place sa stau,sa analizez,sa privesc bucuria celorlalti ca si cum ar fi a mea...Ma gandesc acum si privesc pe calendar zilele care trec pana la sf.anului...Vb zilele trecute cu iubita mea,ca abia astept sa se duca...a fost un an greu,obositor cu suisuri si coborasuri dar am avut-o aproape pe ea si pe familia ei,am avut aproape familia mea si pe cei dintre putinii prieteni care mi-au mai ramas...Cu ocazia asta ,va multumesc iar pe tine iubito...Te iubesc...si te vreau langa mine pt toata viata... Uite asa mi-ai adus tu iubito cele mai frumoase momente de bucurie,mi- ai transformat viata-mi mohorata in cel mai frumos vis, orice placere cat a fost de mica,ai transformat-o in dorinta,ai rapus timpul si spun toate astea pentru a-ti declara inca odata ca TU esti tot ceea ce-mi doresc de Craciun... Pentru ca tu esti, Zanuta mea...

Hai sa fiti sanatosi si sa puteti darui...Da’ ce?!.. Ori ce-ai vrea sa primesti?

Lumi paralele....

Ehe,dragii mosului nu am mai fost cam de multa vreme pe aici si nu am mai scris din lipsa de chef sau de inspiratie dar astazi a venit vremea sa va mai plictisesc si eu cu ceva pentru ca as vrea sa impart cu voi o povestioara inspirata din fapte reale...Observ in jurul meu ca sezonul cumparaturilor cu ocazia sarbatorilor de iarna sa deschis oficial...Peste tot in jurul meu observ fel de fel de oamenii care impart fluturasi pentru prezentarea diferitelor magazine care isi vor deschide usile in curand,primesc la munca brosuri cu fel de fel de super-megaoferte la diferitele hyper market-uri care doresc sa-si mareasca vanzarile substantial in perioada imediat urmatoare si sunt uimit de agitatia care incet incet creste in jurul nostru...In acelasi timp vreau sa recunosc ca imi place aceasta stare creeata de febra cumparaturilor,astept cu nerabdare (probabil la fel ca voi) sarbatorile de iarna si abia astept sa-mi impart aceste sarbatori cu familia si alaturi de iubita mea (sper ca viitoarea mea sotie gandeste la fel)...Asadar,mi-am facut timp dupa orele de scoala si am dat o raita prin minunatul magazin BIG de la Gara de Sud din Ploiesti...Nu am mai fost de multa vreme pe aici si m-am gandit ca daca tot am putin timp, sa hoinaresc putin si sa vad noutatile ...
Nu povestim azi despre ce se intampla post-deces ori pre-nastere, ci de lumea de langa noi...Fiecare ne “aranjam” mediul inconjurator... Ne inconjuram cu oameni ce gandesc ca noi ori apropiat. Prietenii nostri... Ne invartim in cercuri cu aceleasi valori... Nu despre bani e vorba, o , nu... Frecventam locuri frecventate cam de acelasi gen de oameni, educatie similara, dorinte asemanatoare...Adica ne construim o lume in care ne e bine ori relativ bine... Ne gasim un echilibru. De-aia io nu-mi fac, de exemplu, cumparaturile in orice ghetou sau bomba de cartier.... Prin acest timp de comportament nu scuip pe acele lumi dar nici nu interactionez cu ele... Pentru ca o astfel de interactiune nu mi-ar aduce nimic bun. Nici mie, nici familiei mele... Si cel mai probabil in acele lumi as fi vazut oricum ca un intrus...(lucru care oricum imi displace la culme...pt ca asa sunt construit eu).Nu am har de misionar... Imi place sa ajut cum pot, cand pot. Dar nu voi merge in Sudan ca George Clooney. Nici nu mai voi inrola ca voluntar in cine stie ce misiune de aparare a nu stiu ce, hranire a nu stiu cui ori vaccinare impotriva bolilor aduse de saracie... Ii admir pe cei ce pot face asta. Dar tre sa ai chemare in acest sens...Eu n-o am...Deci si eu, ca si tine (cititorule), mi-am construit o lume. Am niste trasee bine delimitate si toate aceste lucruri le-am facut din obisnuinta... Uneori insa alunec pe langa lumea mea si calc in alte lumi, cu alti oameni, alte valori... Si raman “masca” de fiecare data... Deci ,va povesteam ca am ajuns in minunatul magazin BIG de la Gara de Sud din Ploiesti...N-am pus bine piciorul in magazin ca dau de doua personaje... Aflate la...cumparaturi... El, “domnul”, cam pe la 40 de primaveri. Genul cocalarus agresivus, imbracat sclipitor, cu mult lac. Langa el, iubita-amanta-tiitoarea... Cu vreo 14 ani mai tanara, poate chiar cu 20. Ochii puternic vopsiti, cu negru, cercelus in nas, la fel de blink-blink ca iubitul... El ii zice ei:
- Fa, in mortii ma-tii, daca am zis ca-ti iau geaca, uita-te dupa geci... Nu te uita, in p*** mea, dupa alte rahaturi. Si-asa ma faci la portofel. Uita-te dupa geci ca poate-ti dau si doua capace.
Ea, deloc tulburata de adresarea lui iubitoare, riposta:
- Ma uit dupa ce vreau... Ce daca mi-ai zis ca-mi iei geaca, poate vreau si altceva...
El i-a mai zis vreo 2, inclusiv cu trimitere directa la sugere de organ... Culmea, starea respectiva pe care eu am perceput-o drept agresiva, era normala in acel cuplu. Si m-am gandit ca aia o fi iubirea in lumea lor...
Mai fac trei pasi, apare una... O femeie. Tragea un copil, de mana. Copilul sa fi avut 4-5 ani. Ea vorbea la telefon. De fapt urla, de-o auzeau si statele vecine...
- In p**** ma’tii, nu-mi mai spui tu mie ce sa fac! ...Fac ce vrea p****mea, nu-mi spui tu mie cand sa muncesc, cand sa ma f** si cand sa fac de mancare... Te bag in p**** ma’tii si ma cac pe capul si pe ochii tai, in p**** ma’tii de tampit... o bati pe ma’ta nu ma bati pe mine, etc etc…
Am reprodus aproximativ ce susura ea dulce in telefon... Discutia originala continea mult mai multe pasarici si injuraturi... Eu ma uitam la copil... Mergea netulburat inainte, sugea un covrigel... Nu era speriat de mama lui, de ce auzea, de ce se intampla. Si mi-am dat seama ca acel copil e obisnuit cu asa ceva. A crescut probabil in scandaluri, injuraturi, poate batai. Pentru el era o zi… normala. Poate chiar linistita...
Copilul ala va deveni ori cocalarul ce lua geci “pitzipoancei”, ori o “pitzipoanca” obisnuita cu injuraturile, bataile, cu o lume salbatica si agresiva...
Nici nu stiu de ce i-am facut cocalari si pitzipoance. Atunci cand s-au nascut, aveau toate sansele pe care le are orice copil frumos venit pe lume... Ei, cei de acum, sunt produsul parintilor, al mediului in care au crescut, al lumii lor...Copiii lor vor fi la fel... Si nu-mi ramane decat sa sper ca lumea lor nu o va inghiti treptat pe a mea, pe a voastra... Pentru ca atunci cand voi fi nevoit sa interactionez tot mai des cu aceste lumi, ori fug cu ai mei in codru ori ma mut in… Norvegia... Unde poate-i la fel, dar nu am de unde sa stiu asta ca -nam fost pe acolo.
Ce-i de facut? E ceva de facut?....

Batranete...Haine grele...

In stilul caracteristic in aceasta zi,fratilor va salut cu cel mai al dracu respect...Poate ca va era dor de mine sau poate nu dar imi fac curaj si am sa postez 2 intamplari amuzante care mi-au atras atentia prin drumurile mele dragi si placute...

Asadar...ENJOY...

In aceasta dimineata de octombrie, caracterizata de un frig rece care tot ne bate peste oras, am intrat intr-un magazin de la parterul blocului unde lucrez sa iau si eu ca omul ,o cafelutza.... In fata mea ,prima la rand, o cucoana... Genul de pensionara tare gatita, tare pe pozitie, tare decisa, care (cred ca) de mica a fost un copil sfatos si razgaiat, la adolescenta a fost membra a tineretului comunist al republicii populare romane, apoi informator al securitatii si ceva sefa de hala la o intreprindere de confectii...

De unde stiu toate astea? Se vede de la o posta... Fardata ca o fata “mare” la petrecerea burlacelor inainte de ziua nuntii, cu o boneta bine trasa pe cap, cere doamna 4 pachete de Marlboro... Deci ea nu se incadra la categoria “bietii pensionari” care nu au ce pune pe masa si intr-o zi mananca un mar iar a doua zi isi fac compot din cojile marului...

Cum va spuneam, cere patru Marlboro... Ii da vanzatoarea tigarile, se cauta madama in portofel, numara banu si zice:

- Auzi fetita (catre vanzatoare), n-am sa-ti dau 15 mii...(adicatelea 1 leu jumate in leul greu)..Nu-i problema, da? Ii aduc io alta data, da? Hai, ca-s 15 mii, da?

Isi ia tigarile si da sa plece... Fetita-vanzatoare, paralizata total de atata atitudine, se uita ca boul (vitica) la poarta Raiului... Nu face securista noastra pensionara doi pasi spre iesire (fara sa mai astepte raspunsul fetitei), ca o alta pensionara – aflata la coada – zice:

- Stati doamna, luati de la mine 15 mii.

Eu era sa vomit de greata... Securista nu refuza, ii ia, promitand ca o sa-i inapoieze.

- Ooooo, nu-i nevoie – zice pensionara ajutatoare...si isi aranjeaza cu tact portofelul golit de pomana facuta...

Io era sa vomit din nou... Si-mi venea sa vomit gandindu-ma ca daca in locul securistei cu Marlboro era la coada o babutza sarmana ce-si numara banutii ca sa-si ia trei felii de parizer ori o paine prea putini ar fi sarit sa o ajute... Nu zic ca nu ar fi sarit nimeni... Dar unii sunt impresionati de o stare de fapt, pe altii ii impresioneaza atitudinea…

Ehe,ce vremuri traim...si ca sa fiu in ton cu aceste povestiri din statia de tramvai,mentin suspansul prezentandu-va in continuare un alt eveniment pe care l-am observat zilele trecute intr-o farmacie...unde am fost (ca omul usor bolnavicios) sa-mi iau tratament pt o usoara durere de masea...(tot nu am mai scris de multa vreme)...asa ca imi permit sa va plictisesc mai mult...

La farmacie, la coada...

In fata mea, o persoana de sex feminin ajunsa la varsta a treia... Unii ar spune in etate...Altii o batrana... Cei mai ai dreacu, o baba... Ceruse ceva de dureri. Si tinuse sa-i spuna farmacistei:

-Ma tot rog la al de sus sa ma ia, si El nu mai ia.

Dupa ce si-a luat pastilele, le-a scapat... M-am repezit sa o ajut, dar s-a aplecat mai repede ca mine... Wuuuuvvvv... Asa repede s-a aplecat si s-a ridicat de a facut curent in farmacie... Io ajunsesem numa la jumatatea aplecarii, imi trosnea spatele, ea era deja sus si zicea din nou:

- Nu ma ia Al de sus...

Io am vrut sa-i zic ca la rapiditatea aia nici nu are cum s-o prinda... Nici Al de sus... nici al de jos...

Ideea e ca am mai auzit io de-astea... Si iubita mea bunicuta tot spunea chestiuni de genu’. Si cand a fost sa fie, cred ca ar mai fi stat cu noi... Mi se pare aiurea sa invoci moartea cand asta-i cea mai mare spaima pe care o putem cunoaste. Si de-aia ne impartim in mai multe tipuri.

Aia de ne cacam pe noi de frica numa gand ne gandim la ea – io inclusiv... Da-mi spun ca mai am de trait sute de ani pana acolo, deci deocamdata nu-mi fac griji. Da tot paralizez de groaza cand mai imi trece gand mortal prin scafarilie...

Mai sunt aia ce par a nu-i preocupa subiectul, dar nu cred ca-s multi...

Mai sunt aia ce-si iau zilele, nu pot sa-i condamn ca nu stiu ce-in in sufletul lor, da’s mare dusman al sinuciderii... Cineva cumva tre sa poata ajuta un om cu gand de moarte, nimeni n-ar trebui sa fie singur cu astfel de ganduri...

Am sa inchei acum pentru ca simt o usoara stare de plictiseala in randul vostru (dar,ma stiti guraliv din fire si v-ati obisnuit cu mine probabil) promitandu-va ca am sa mai revin din cand in cand cu cate o postare ce se vrea amuzanta cu speranta ca va mai indulcesc si eu cumva,zilele si viata asta neorganizata prin care suntem nevoiti sa trecem in fiecare zi...

In rest numai de bine, viata lunga cu sanatate va doresc...

Sagetile din tolba lui Seth...

Iata ce spuneau vechii egipteni :
Cautati iubirea si fericirea, asa cum altii cauta puterea, si amintiti-va ca dragostea este si samanta, si floarea, si bucuria... Faptele voastre sa fie de asa natura incat daca vi s-ar face voua aceleasi lucruri, fericirea voastra ar creste... Iubitii pe altii astfel incat si ei sa va iubeasca pe voi si iubiti-va pe voi insiva in asa fel incat sa puteti iubi si pe altii... Aceasta sa fie legea primordiala, piatra nepieritoare pe care trebuie sa fie ridicata o noua lume...
Daca veti pazi aceasta lege, nici o alta nu va mai fi necesara... Totusi, ca sa stiti ce va poate aduce legea primordiala, vreau sa va spun ce recolta veti recolta dupa o singura brazda, daca va veti arata lucratori intelepti... Va veti naste fara frica, pentru ca tatal si mama voastra se vor bucura de rodnicia lor: astfel, strigatele de manie ascutite ca oasele sparte, vacarmul certurilor, vor fi pentru voi o limba necunoscuta, care nu va avea sens in urechile voastre...
Munca voastra va corespunde necesitatilor sufletului vostru: chiar daca sunteti nascuti in casa unui om simplu, veti putea ajunge scribi; nascuti in casa unui olar, puteti deveni luptatori, si chiar fiind fecior de taran puteti deveni nobil... Veti fi masurati dupa greutatea inimii voastre; nu va va fi greu deloc sa cultivati campul, care nu vi se va da nici prea intins, nici prea mic... Nu sunteti legati fortat de nimeni...Iubiti-va aproapele ales si ghidati-va doar dupa legatura de aur a afectiunii...
Daca doi frati nu sunt rude decat prin sange, daca nu se inteleg bine, atunci mai bine sa-si ia ramas bun unul de la celalalt, si fiecare sa plece in alta directie decat sa convietuiasca in dusmanie...
Sa nu uitati ca Seth (invidia, gelozia, raul) stie sa se deghizeze ca sa bata la portile voastre... El poate sa va ofere aur, care nu va apartine de drept... Poate sa va ofere bastonul autoritatii, cand voi stiti ca-i prea greu pentru mainile voastre... Poate sa va ofere vinul imbatator al flatarii, despre care voi stiti ca nu sunteti destul de maturi ca sa-l puteti suporta... Trebuie sa-l recunoasteti ca pe dusmanul vostru si daca el nu renunta cand ii cereti sa va lase in pace, chemati pe prietenii vostri ca sa va ajute sa-l alungati cat mai departe...
Ascultand si supunandu-va Legii Primordiale (a Iubirii), voi ati rupt deja multe sageti din tolba lui Seth...
Sa nu va temeti de singuratate, caci nu veti fi niciodată singuri...!
Sa nu va temeti nici de barbat, nici de femeie, pentru ca voi va veti alege si va veti casatori din dragoste, nu din convenienta...
Sa nu va fie teama de copilul vostru, caci nici un dusman nu se naste din dragoste...
Sa nu va temeti de munca pentru ca ea va fi placuta... Sa n-aveti teama de foamete, caci granarele vor fi pline si pregatite pentru anii de seceta...
Sa nu va ingrijorati de inundatii, pentru ca apeductele si canalele vor fi intretinute in stare buna...
Sa nu va temeti sa cresteti, caci anii va vor deschide orizonturi noi...
Sa nu va temeti de batranete, caci fiecare orizont va va revela tot mai multă intelepciune...
Sa nu va temeti de Seth, caci voi il veti invinge, prin propria voastra inima, prin dragoste...

Pe curand...oameni buni...

Nu am nimic fara tine...Impreuna cu tine,am TOTUL....

E un petic de cer stralucitor undeva pe care mainile mele il pot atinge, e un colt de paradis fermecator undeva pe care ochii mei il pot vedea, e o minune aici pe pamant, pe langa care multi trec nepasatori dar eu am chemat-o in viata mea, o strang in brate infrigurat dupa caldura ei si ii soptesc mereu ”te iubesc .......”
......., zambetul tau e calea mea in viata, poarta-ma oriunde iti doresti doar nu-mi da drumul din inima ta, mi-am facut cuib fericirii in ea...
Oare cum as fi atins fericirea cu pasii care ma stiu purta doar pe pamant, oare cat de departe as fi ajuns fara iubirea ta care ma-ndeamna sa ma opresc, sa-nchid ochii si sa o urmez in locuri pe care nu le pot descrie in cuvinte...
Iubirea ta, acea revarsare de grija si tandrete, acea adiere de priviri luminoase care prind glas si inteles doar in fericirea mea, fara tine m-as fi pierdut printre dune de nisip, fara tine as fi privit nepasator cerul fara sa-nteleg niciodata ca trebuie doar sa-ngenunchez, sa-nchid ochii si sa imi ridic putin chipul... ca sa il sarut.
Tu esti, minunea mea...

Ce norocos m-am simtit cand am strans sarutul tau incins intre buze, cand glasul tau mi-a izbit inima de peretii pieptului, cand privirea ta mi-a inecat rasuflarea, cand atingerea ta mi-a aprins tot trupul...
Cand iubirea ta mi-a sters din memorie tot ce era pamantesc, cand fericirea ta a devenit viciul inimii mele, cand gandurile tale au devenit valuri pentru corabia viselor mele, cand in cuibul bratelor tale s-a ridicat templul sufletului meu...
Cand cuvintele au devenit flori, florile au devenit muzica si muzica a devenit asternut de fiori prins de corzile a doua violine in care facem amor zeci de clipe pierdute-n eternitati...
Gratia divina mi-a atins sufletul prin dragostea ta...si toate astea pentru ca:Langa tine am invatat sa lupt cu viata,am invatat sa zambesc,am invatat sa fiu copil..cand trebuie..si om matur cand intampin greutati si totul necesita ratiune.Fara tine...lupta asta de zi cu zi...mi se pare fara sens.Tu imi dai speranta,incredere,ambitie, vointa...Tu imi dai un sens.

Totul este atat de intunecat..de urat...fara tine puiule.Totul e fara culoare..fara viata..fara glas..fara frumusete..Traiesc pe un taram a carei menire nu o inteleg..fara tine...

Un minut,o secunda,o clipa...

Putem numara stelele de pe cer din nebunie ori din plictiseala... Uneori din ambele motive... Insa de cele mai multe ori uitam sa ne numaram si pe noi, singura stea, singura planeta, singurul soare care conteaza!... Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc... Astfel ca, realitatea ne izbeste cu partea ei ascunsa in umbra. Ceea ce nu vedem, ne vede... Ceea ce nu simtim, ne simte... Ceea ce nu ne lipseste, ne apartine...ceea ce vrem sa avem,intotdeauna va fi greu de obtinut... Treptat, insa, lucrurile pe care nu le vedem, devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa... Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem... Atata timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie... Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari...Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictiseala de armonie... Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…