Specialistii lu’ peste

Eu sint cel care in anul 1990 imi faceam jucarii din scanduri de lada, cuie si dopuri de pluta...

Eu sint cel care dintr-o pereche de pantofi bej, cu scai, mi-am facut in 1992 o pereche de pantofi negri cu siret... Si nimeni nu si-a dat seama...

Eu sint cel care in 2001 castigam 7 milioane de lei, plateam rate de 3,5 milioane, , ma imbracam si mai reuseam si sa traiesc... Dar tot eu am fost cel care in acele vremuri i-a luat gagicii (de atunci) salam ieftin desi ea isi dorea muschiulet si i-am oferit flori furate din gradinile blocurilor,desi ea isi dorea trandafiri...... Am refuzat-o desi eram inca in perioada de curtare...

Si voi imi spuneti mie cum sa economisesc, cum sa-mi planific cheltuielile ca sa fac fata crizei?!... Mai oameni buni, eu am trait intr-o criza permanenta... Si daca nu strabat o criza inventez o criza. Altfel nu ma simt bine...Unii spun ca sunt nebun,sau poate ambitios dar eu cred totusi ca sunt doar un simplu om,cu suflet si doar cu ambitie si poate putina minte...caut sa imbunatatesc mereu fiecare situatie si sa supravietuiesc in conditiile date pana la capat...oricare ar fi acel capat si unde...pe romaneste prefer sa pier pe mana mea si a oamenilor care totusi cred in mine...(decat sa casc gura la diversi specialisti)...imi pare o varianta buna in care eu cred cu putere...

Postarea de azi e inspirata din aparitia unei noi categorii de specialisti... Romania e plina de specialisti in orice, sintem un popor special, o natie aleasa, divina, ne pricepem la orice, nu la nivel de cunoastere ci de epxertiza si analiza... Dar cu toate astea avem mai putini kilometri de autostrada decat Statul Bantu... Ei bine, au aparut pe fondul crizei aceste firme de consultanta care te invata si ma invata, cum sa strang cureaua... Baieti destepti, care se vor imbogati in vremuri grele din banii unor fraieri care teoretic nu stiu cum sa se gospodareasca si practic vor sa economiseasca bani...(parerea mea)...

Deci, ca sa ne fie clar, niste oameni care au tot mai putini bani apeleaza la alti oameni care, contra cost, ii vor invata cum sa-si dispecereze banii. Platind niste bani pentru aceste sfaturi competente. Pai sfatul meu (daca imi permiteti), incompetent, ar fi sa economiseasca niste bani si sa nu mai apeleze la acesti competenti... Deja sunt in castig. In al doilea rand am vazut la televizor un asemenea specialist in economii. Pai specialistul ala, care era de fapt specialista, parea a purta numele Criza... Sa-i zicem Criza Ionescu... Vedeai criza in ochii ei. Auzei criza in vocea ei tremuranda. Daca asa arata specialista care stie cel mai bine din Romania ce trebuie sa faci cu banii, daca ea e idealul romanului traitor in vremuri de criza, pei eu vreau sa fug in Ghana... Daca eu voi ajunge in cel mai bun caz ca ea, care face pe consultanta cu mine, imi dau seama ca viitorul meu ( de criza) e deosebit de negru...

Pana una alta cred ca eu stiu mai bine decat oricine ce vreau sa mananc, cu ce hartie vreau sa ma sterg la fund (2 straturi, 3 ori 8, cu arome ori fara) cu ce sa ma imbrac si unde sa-mi fac vacantele... Eu decid ce benzina imi bag in masina sau o imping pana la serviciu si inapoi acasa. Impingand masina nu mai dau nici bani la sala...

Totusi as fi curios sa ma intalnesc cu un specialist in criza. Sa-l intreb daca a venit la intalnire cu masina sau cu autobuzul (economie) sau pe jos (economie-economie). Sa-l intreb ce a mancat de dimineata, ce a baut, ce pantofi poarta, ce chiloti, cu ce detergent si-a spalat chilotii sau daca i-a spalat doar cu apa. Adica mi-as dori sa demonstreze ca e capabil sa faca economii dar in acelasi timp e si in stare sa duca o viata decenta...

Si abia apoi sa ma invete pe mine, cel care a vandut ziare,a spalat parbrizele masinilor ,a vandut produse de papetarie,a furat flori si a cumparat mezeluri pt sandwitch-uri, cum sa fac economie...

V-am salutat cu deosebit respect...

Picaturi de ploaie...

...Si imi e dor...de un nou sarut...

Am inchis muzica...am inchis usa...am inchis totul in jur ...iar in acest moment totul e tacut in jurul meu ...nu se mai aude nimic, singurele sunete sunt produse de tastatura...

Ideea e ca e liniste deplina si astept un singur lucru, sa inceapa sa picure usor, usor... iar mai apoi sa ploua...

Sunt indragostit (si tu sti asta-te iubesc pe tine Andra), iar ploaia(si nu numai) ma apropie mereu de tine,de amintirile noastre si de diminetile noastre in care parca timpul isi accelereaza miscarea facand despartirea atat de grea, ploaia asta functioneaza totusi in avantajul nostru imaginandu-mi ca voi gasi in fiecare strop de ploaie cate un sarut de-al tau si trimitandu-ti cu fiecare picatura de ploaie cate un gand de-al meu ...imi e dor sa aud cum se lovesc stropii de ploaie de fiecare obiect exterior din jur si imi dau seama cat de placut e sa adormi linistit sa simti iar cum se aude un zgomot necontrolat si care totusi are o ordine bine definita...

Sunt doar picaturi..., din nori...dar uneori totul e atat de placut incat ar trebui sa ne bucure...

E minunat sa iesi in ploaie si sa te lasi privit de cer...sa ridici privirea cat mai sus si sa vezi fiecare picatura cum se apropie de fata ta. Te ating zeci de stropi ... e o ploaie curata...rece...racoritoare...chiar speciala....

Suna ciudat sa iti doresti sa vina ploaia...si nu ca ar fii seceta... poti spune ce vrei...ador ploaia...daca mai e si noapte deja e intreg universul intr-o singura clipa...si poti savura viata pentru o mica perioada de timp altfel...facand dragoste pe covor,simtindu-ti trupul gol alaturi,simtind caldura pielii tale fine,mangaierea ta dulce si sarutarile tale atat de pline de dorinta...

O sa ploua iar...o sa te acopere candva o patura de picaturi reci...dar sa nu fugi si sa te adapostesti pentru ca pierzi toata placerea, pierzi exact cele mai bune momente in care te poti destinde...te poti relaxa si poti prinde viata iar...

Unii se simt vii doar atunci cand ploua, torential daca se poate si cat se poate de mult...si exista chiar o iubire intre ploaie si cel ce o adora...nici nu ai sa racesti daca te uzi leoarca...e ca un fel de "contract" cu Divinitatea...sau cu norii atat de darnici ce ne ofera aceste placeri... ne curata,ne protejeaza,ne mangaie si ne invaluie...

Ploaia....picaturi de suflete ce acopera alte suflete...picaturi de placere ce trezesc amintiri...picaturi de dragoste ce te fac sa plutesti si sa traiesti dragostea prin fiecare por...prin fiecare suflare,cu fiecare secunda ce trece...

Daca vrei sa simti cu adevarat ceva iesit din comun...si sa poti spune " woow" incearca sa daruiesti un sarut in ploaie ...si nu te opri...uita de orice se intampla in jurul tau si continua pana la epuizare sau pana la cer si inapoi...pentru ca daca se intampla lucrul asta e dragoste adevarata...

Sa-mi daruiesti sarutarile tale in ploaie......chiar si ultimele daca asta iti doresti... ploaia va fi martorul nostru mereu amintindu-ne de noi...e frumoasa ploaia,o asemuiesc cu dragostea,nu tot timpul perfecta,nu tot timpul linistita...dar intotdeauna pasionala si plina de momente ce produc amintiri...

Sunt si pesimisti care atunci cand ploua sunt tristi...si duc dorul de soare...si asemuiesc picaturile cu lacrimi pline de durere, cu dragostea neimplinita sau cu visul pierdut din cauza destinului. Dar sa nu dam vina pe destin pentru ce facem noi cu mana noastra.....

Eu zbor si ma bucur de gandul de acum ...vreau sa ploua cat mai curand, intr-o seara...sa fiu langa tine daca se poate si sa adorm cu gandul la ce vrem noi...amandoi...impreuna...un suflet pereche,doua picaturi ce intotdeauna se vor acompania,se vor impreuna si se vor bucura de fiecare clipa ce trece purtandu-ne in suflet...sa spunem la multi ani...acum,maine,peste 1 an sau poate 5...poate pana la sfarsitul vietii noastre...poate pana la sfarsitul vietii pe pamant...nu am sa visez la asta...pentru ca esti in realitate...si sper doar ca impreuna sa ne bucuram de fiecare strop de ploaie ce va trece peste noi...de fiecare furtuna chiar plina de suparare de va fi...unindu-ne cu dragoste asa cum meritam...


La multi ani Veve...!!!...Te iubesc in fiecare zi mai mult...mai mult...mai mult...intr-un infinit de sentimente sincere si calde...asemeni unei ploi de vara dar cu fiecare anotimp ce trece peste noi cu mai multa placere...

A fost odata ca niciodata

A fost odata ca niciodata o vreme de poveste...Au fost vremuri demult apuse, peste care au trecut ani si fapte...A fost odata vremea povestilor. In acele timpuri viata unui copil era plina de culoare... O camera mica a unui bloc mic se transforma ca prin minune ori intr-un castel, ori intr-o pestera incarcata cu bogatii. Iar copilul se transforma dupa voie ori intr-un Fat Frumos neinfricat, ori intr-un Muc cel Mic si istet sau intr-un Croitoras Viteaz... Copilul era intotdeauna de partea binelui. Si singura lui misiune era sa invinga zmei paralei, sa escaladeze turnuri, sa ucida balauri ce scoteau flacari pe nari, sa salveze printese incuiate dupa usi grele, zavorate cu gratii de metal... Un harait de placa al unui pick-up vechi era poarta dintre lumea reala si lumea de poveste... Un pacanit usor, poarta se ridica si mii de lumi isi asterneau drumurile grele ori de aur, la picioarele copilului. Copilul trebuia doar sa aleaga pe ce drum vrea sa o apuce in seara respectiva... Ce vrea sa fie, ce piedici vrea sa treaca. Aceste lumi stateau cuminti in rafturi, in fiecare seara. Ori sub forma de placi de vinil, in coperti colorate pe care asteptau printi si printese. Ori sub forma de carti mici si dolofane. Povesti Nemuritoare, daca le mai tineti minte...Si eu am fost copil,un copil simplu ce am crescut (ca voi ceilalti) cu aceste momente,cu povesti cu printi sau printese...si acum inca mai sunt copil si cu mandrie va spun ca mi-as dori sa pastrez in suflet aceasta placere toata viata.In aceasta seara am sa va descriu o poveste amuzanta prin ochii copilului ce sunt acum...Sper sa va distrati si astept cu interes parerile voastre...

Albul ca Zapadul

Era o zi nu tocmai buna de nascut. Dar Rominei ii venise sorocul, fructul dragostei ei fierbinti cu Albano dadea sa iasa afara. Acum, in mijloc de octombrie, acum, cand era frig, acum, in zi de marti. Nu tocmai zi, ca era spre seara. Si in salonul de nasteri palpaia un bec chior.

Fara prea multe dragalasenii, Romina a fost poftita de o asistenta trupesa sa se puna pe masa de nasteri. Cu cracii in sus. Si sa nu mai vaite ca nu rezolva nimic. Si sa nasca odata (ca niciodata), ca avem treaba. Speriata si infrigurata, Romina s-a supus. Intotdeauna a fost ascultatoare...sau grabita... (ca o paranteza, nici lui Albano nu i-a rezistat mult, mai exact deloc. Italian de italian, macaronarul i-a zis scurt intr-o zi, ziua in care s-au cunoscut: Vaffanculo! Nu a iesit chiar asa, au intervenit usoare schimbari de pozitie, dar au fost urmari. Adica a ramas gravida. Nu s-a opus. Albano s-a speriat si a fugit. Oricum era neserios. Nu s-a opus nici atunci.)

Si asa a aparut pe lume Albul ca Zapadul, in acea zi friguroasa . Era atat de alb incat toti cei din sala de nasteri au crezut initial ca-i mort demult. Si au inceput sa fredoneze prohodul. Nu, el era doar alb. Alb de tot. Atat de alb incat dupa ce a fost pus pe un cearseaf imaculat, asistenta trupesa era sa se aseze cu curu’ pe el. Era mai alb decat cearseaful, grasa nu-l vazuse...

Dar anii au trecut. Albul ca Zapadul crestea frumos. Dar era tot mai alb. Adeseori lumea il intreba daca se simte rau si-l trimitea acasa. La scoala nu apuca sa bage capul in clasa, ca profesoara ii zice:”Du-te acasa, ti-e rau” El, bietul, incerca sa zica:”Nu mi-e rau, asa sint eu, mai alb…” “Taci, nici nu-mi imaginez cum poti vorbi la cat de rau iti este. Du-te acasa.” El, care mostenise graba lu’ ma-sa, pleca acasa...

Din cauza culorii i-a fost greu sa-si gaseasca si o slujba. Intra la interviuri, angajatorii sareau sa-i dea un pahar cu apa. Si-l trimiteau acasa. “Pai nu mi-e rau, am venit la interviu…” “Imi pare rau, nu vrem sa lesinati la interviu, va rugam sa plecati acasa. Va sunam noi….” Nu, nu-l sunau. Dar nici el nu insista.

Dupa zile si zile de incercari, a reusit sa se angajeze. La teatru. In unele piese era statuie. In una a fost chiar un bust... Il trageau intr-o cutie de la bust in jos si el statea asa. Alb cum era. Intr-o alta piesa era monument mortuar intr-un cimitir. Statea intins pe o placa cu ochii inchisi. Asa alb cum era el. Si toata lumea zicea ca e un actor foarte foarte bun.

Viata incepuse sa fie frumoasa. Pana intr-o alta buna zi, cand la teatru s-a nimerit si primarul localitatii Albena. Acolo primarul se alegea dupa culoarea pielii, adica era cel mai alb cetatean. Deci si primarul din Albena era alb, dar nu alb ca Albul ca Zapadul nostru. Oricum, primarul s-a inegrit de furie si gelozie. Exista un om mai alb ca el, un om care-i putea fura postul. Trebuia eliminat. L-a chemat pe vanator. Si i-a zis sa-l impuste...pac-pac,m-ai inteles???

Vanatorul l-a pandit cand iesea de la teatru. A pus pusca la ochi, Albul ca Zapadul i-a aparut in catarea pustii... Asa alb cum era el. Vanatorul s-a speriat, i-a zis sa se duca acasa daca ii e rau. Si asa a scapat. Vestea i se dusese insa. Inclusiv pana in dormitorul primarului din Albena, la nevasta lui. O mulatra focoasa, Mihaelova Jacksenova, ce se dorea pe alb. Pe cat mai alb. Cum Albul ca Zapadul era mai alb ca sotul ei, primarul din Albena, a facut pe dreacu in patru si a ajuns la eroul nostru. S-a pus pe el, el nu a comentat ca era grabit ca ma-sa. Romina, v-am spus de ea...

Dupa noua luni, intr-un spital inghetat, venea pe lume un nou copil. Osama. Nu Obama, Osama...

Si au trait fericiti pana la adanci batranete...PAM-PAM..

SFARSIT...

Intrebari si Raspunsuri...

De ce barbatii traiesc mai putin decat femeile???

Va propun cateva imagini care sa va raspunda la aceasta intrebare ...

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++ +++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

Raspunsul oficial:........Toate astea pentru ca femeile sunt frumoase !!!!!...Si asta-i omoara pe barbati...

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

La ce folosesc cele 2 maini ale femeii???

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
La ce folosesc cele 2 maini ale barbatului???

+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++

HAVE FUN...

Facerea de bine...varianta dragutza...

Cumva sint convins ca binele pe care-l faci cuiva ti se intoarce. In primul rand binele facut dezinteresat... Total dezinteresat, necunoscutilor. Ca binele facut apropiatilor ar trebui sa fie inclus in meniu...si este pt ca tot ce fac ma reprezinta si face parte din simtirea sufletului meu...pt ca pe langa altele imi place sa fiu un om sufletist si bun-desi nu intotdeauna facerea de bine e un lucru bun....

Problema mea e ca aceasta convingere ma face sa fac uneori un bine in speranta ca mi se va intoarce... Ba nu, m-am exprimat gresit... Impulsul de a face acel bine dezinteresat il am...pt ca ma reprezinta... Dar de indata ce-l fac ma fulgera gandul “uaaa, am facut un bine, sa vezi ca mi se intoarce…” Iar cateodata aceasta revelatie ma loveste chiar in timp ce fac binele respectiv. Oricum cea mai mare satisfactie e cea sufleteasca.

Dar da, in general binele facut se intoarce. O mica dovada am primit si azi dimineata. Am mers la magazinasul de langa institutie, sa-mi iau tigari. (da, da, da, tigari, tigari, tigari) La magazinasul unde serveste acea doamna care plange cand nu-i lasi un pic de rest. Desi e o zi de cacao care in mod normal ma deprima (fiind marti), eram zambitor. Si i-am lasat rest 7 mii vechi (restul de la tigari). Un pas mic pentru mine, un pas urias pentru ea. 7 mii care i-au asternut un larg zambet pe figura. Iau tigarile, ma intorc, ma izbesc de un muncitor murdar si jerpelit. Vopsit cu var pe fata, plin de praf, barbos. Isi cumpara cafea de la un automat aflat in spatele meu. Imi cer scuze ca era sa-i pun cafeaua pe salopeta, trec pe langa el, dau sa ies.

- Domnu’, domnuuuuu!!!

Ma opresc in usa, ma intorc, muncitorul ma striga.

- Da, va rog! Va pot ajuta cu ceva?

- Sa stiti ca va cad banii din buzunar… – imi spune cu un zambet timid bietul de el.

- Ce bani? Am bani? Unde am bani? Nu stiam ca mai am bani…Incerc eu o gluma. De cacat dealtfel. Atunci cand nu mai stii ca ai bani prin buzunare inseamna ca nu ai o problema majora cu banii (hehehe...nu ma plang ). Si e de rahat sa spui asta in fata unui biet muncitor in constructii, care castiga cateva milionase pentru toata familia.

I-am multumit, i-am admirat corectitudinea, cinstea, gestul, faptul ca s-a sinchisit sa-mi atraga atentia. Iar apoi m-am gandit ca nu am pierdut acesti 20 de mii pentru ca i-am lasat vanzatoarei 7 mii si i-am facut ziua mai buna. Daca ecuatia e corecta, tre sa-mi fac un calcul rapid. Am datorii de cativa mii de euro. Ca sa le achit inseamna ca tre sa donez o suma de 3 ori mai mica.

Care ai nevoie de vreo cativa euroi?

Manifestul usturoiului si al cepei

Nu stiu cum se face ca vegetalele mele preferate(si nu numai) sunt cele care nu ar trebui sa se manance... Sau daca se mananca nu ar trebui facut public ca s-au mancat... Si ar trebui sterse toate urmele consumarii lor...Sunt sigur ca ne gandim cu totii la asta.. Iar daca suntem prinsi cu musca pe caciula,sa recunoastem cu demnitate ca le-am consumat.... Da, vorbim despre usturoi si ceapa.
Nu stiu cine si cand a decis ca usturoiul si ceapa emana parfumuri neplacute post ingurgitare... Nu stiu care erau mirosurile suportate in acea epoca in care usturoiul si ceapa au fost scoase in afara legilor olfactive... Desi, din cate stiu eu, multe vreme omenirea nu a excelat prin mirosuri frumoase. Trupurile erau spalate accidental, la o ploaie mai puternica.
Cu toate astea, iata ca astazi mancam ceapa si usturoi ascunsi intre patru pereti...sau chiar ne mandrim cu acest *viciu*... Si mai scapam din cand in cand cate o shaorma (a la dristor) in public ...hahaha... Cu totii speram ca maine ceilalti nu vor simti ce am mancat noi la mesele anterioare...Am mancat din “fructul oprit”, mai exact din leguma oprita. Ceapa ca ceapa, ca pare mai bleaga, si dupa cateva ore de spalat danturi si mestecat gume se lasa pagubasa. Dar cu usturoi-ul e mai grav... Si lasa urme indelungate. Il consider un tip puternic ce-si marcheaza locul.
Mi se pare nedrept uneori ca nu pot consuma la locul de munca un gratar bine facut stropit din belsug cu mujdei sau un pui la rotisor savurat cu mana direct din cuptor....
Mi se pare nedrept ca nu pot manca in fapt de zi o telemea vesela si apoasa, cu trei creste de slanina si o ceapa verde... A, extrem de bine merge la acest meniu si un usturoi verde si fraged precum si cateva rosii...
Sa nu ma intelegeti gresit. Nu consum usturoi si ceapa non stop. Nu port o funie de cepe rosii in loc de curea. Nu am in pletele balaie o cununa impletita din usturoi verde. Nu am atarnate la oglinda retrovizoare capatani de usturoi. Sunt un consumator moderat, dar un sustinator infocat al bietelor legume. Pentru ca le consider discriminate. Atata vreme cat ele sunt niste legume sincere, mandre de ceea ce sunt...Legumele astea joaca-cu cartile pe masa...
Imi imaginez spunandu-ne raspicat si sustinandu-si cauza:
- Astea suntem, ori ne iubesti ori ne urasti. Daca ne iubesti, ia-ne asa cum suntem. Nu suntem mincinosi si trufasi ardei grasi umflati cu chimicale... Nu sintem rosii false cu gust de plastic... Nu suntem castraveti mutanti.
Suntem un fel de dinozauri ai agriculturii de altadata. Suntem ceea ce au avut pe masa strabunii vostri... Am supravietuit traind in umilinta si crescand in umbra... Am murit in tacerea voastra.... Si am fost cumva placerea voastra perversa. Pacatul vostru culinar...
Vrem ca voi, doamne fine si elegante, imbracate in haine de firma si parfumate cu Chanel, sa recunosteti ca ne iubiti cateodata... Si sa ne simtiti cu botul vostru umflat cu Botox fragezimea... Vrem ca voi, prosperi oameni de afaceri ce va laudati ca ati consumat aseara fructe de mare si icre negre, sa recunoasteti ca ne potrivim la perfectiune cu icra alba sau cu o branza buna... Vrem ca voi, regi si presedinti, sa comandati cu voce tare atunci cand sinteti la o nobila intalnire:”O ceapa rosie sparta cu pumnul la masa regeluuuuui!”
Si vrem ca voi, cei ce ne striviti intre dinti privind in jos, sa nu va mai deziceti de noi...

Ceapa verde si apoasa/are loc pe orice masa
Usturoiul aromat/Cel mai bun de savurat...PAC-PAC...M-AI INTELES???