Imi propun in seara asta sa vorbim despre o meserie ce ma fascineaza ...O meserie care in ziua de azi are mare cautare printre toti oamenii cu putere de munca care se afla in campul muncii si spera sa ajunga intr-o astfel de pozitie cat mai repede,cu cat mai putina munca si fara prea mare implicare...Meseria la care ma refer este cea de *Patron*...caci mai nou asta e o meserie.... Stiu ca trag concluzii pripite si poate idioate dar ma bazez pe ceea ce vad in viata reala,pe ceea ce traiesc eu zi de zi sau pe ceea ce mai aflu si eu de pe la prieteni...Sa zicem ca io sunt angajatul.... Imi fac cu greu curaj sa dau ochii (cand are el timp sa dea ochii cu mine) cu celebrul meu patron....care defapt nu e patron...e un pui de sef nascut sau inchipuit peste noapte...sau ma rog...el e acolo sus.....imi scuipa seminte in cap pt ca deocamdata el are puterea si gata...trebuie sa tac,sa ascult si sa stau drepti cand el isi mangaie fascinat de atata putere tacticos buricutul lui frumos.... Prefer sa ma mai intalnesc cu el pt ca din cand in cand mai am si eu cate o problema,pe care nu o prea pot discuta cu toata lumea din firma si atunci prefer sa discut direct cu cel care poate decide ce si cum...mi-e cam rusine de situatie ...imi fac griji ca s-ar putea supara pe mine,ca ii rapesc din timpul lui pretios si ca poate il supar sau deranjez cu ceva dar totusi imi calc peste emotii si vreau aceasta intalnire cu el...Imi doresc intalnirea asta la fel cum imi doresc sa fiu ascultat si consiliat de catre un medic psiholog atunci cand am probleme si sper sa nu-mi explodeze capsorul...
Imi imaginez aceasta intalnire cu seful meu intr-un mediu care sa-l claseze pe o pozitie inalta in varful piramidei trofice...in biroul lui...Deci ma plateste cu un salariu regeste (minim pe economie) pentru o sedinta de o ora, intru in biroul lui oval...de unde cu 10 min inainte sa vin eu plecase vreo Monica... patronul (seful) e pe fotoliul lui de piele, cu ochelarii pe nas, picior peste picior, cu barbia sprijinita in mana dreapta. Ma invita sa ma intind pe canapea, ma intind, ma priveste peste ochelari, ma intreaba care-i problema mea :
- M-am indragostit de servici! ...spun eu...
Seful nu pare deloc surprins... Nu mai poate fi luat pe nepregatite, a auzit atat de multe la viata lui... Ma priveste patrunzator... Pare ca se gandeste profund la cele spuse de mine. In birou e o liniste perfecta. Se aude doar secundarul ceasului de pe perete, cadenta lui imi mananca leu cu leu...neuron cu neuron... Tacerea sefului imi suge... nervii si rabdarea.... A mai trecut un minut – in care el gandeste – mi-au mai zburat 100 de neuroni. Apoi imi lanseaza implacabila intrebare. Care pe mine ma da pe spate, noroc ca m-am intins pe canapea:
-”Si ce crezi despre asta?” – privindu-ma la fel de interesat peste ochelari, profund curios de zbaterile mele si de chinul meu.
- Pai ce sa cred? Ca serviciul asta nu ma iubeste si el pe mine… Totul a inceput cand m-i s-a parut ca ma fileaza... Stiti, domnu’ sef, vorba aia, “iti fileaza lampa”...Iti faci probleme cand nu ai...Caut solutii si nu e bine....le gasesc,le aplic,banda merge dar se aude cam fasait...stiti cum e....orice as face parca nu e bine... Eu am crezut altceva despre serviciul asta dar vad ca el nu ma iubeste asa cum il iubesc eu pe el… La inceput parerea asta a mea era sfioasa, statea in coltul ei, apoi a fost din ce in ce mai indrazneata, isi facea loc in capul meu ca sa-mi atraga atentia, eu ii schimbam solutiile,taceam,imi vedeam de treaba mea dar...serviciul asta al meu...parca nimic nu vroia sa accepte... asa am inceput sa ma agit tot mai des, mi-a placut perioada in care mi-a dat impresia ca totul merge intr-o directie buna... apoi serviciul... nu m-a mai bagat in seama, imi doream sa i se deschida ochii ca sa vada din nou cat ma zbat, nu sa intamplat asta, imi schimbam ideile,aplicam sute de variante dar el ( totusi nejustificat) nu a vrut sa mai auda de mine si sa facut din ce in ce mai rau.... Motivand ca pun suflet nu m-am lasat si am tras de el sa vada si el (serviciul) ca vreau sa fie bine... dar el...nimic...Si uite asa eu, angajatul, povestesc minute multe-multe toata tarasenia... El se face ca ma asculta atent... Poate chiar doarme. Poate sefii din ziua de azi (mai ales nascuti sefi peste noapte) sunt antrenati sa doarma cu ochii deschisi atata vreme cat angajatul vorbeste...(sau munceste)... Cand angajatul tace se trezesc si ei... Ora mea de consiliere a trecut, neuronii mi-au fost mancati,nervii mi-au fost tociti.... Si atunci cand eu tac el imi spune:”Vreau sa te gandesti bine la ce mi-ai zis… Si vorbim data viitoare…” Suna ceasul, gata sedinta….
Vine ora viitoare. El ma intreaba: Te-ai gandit bine? Eu ii zic la ce m-am gandit, el ma intreaba “ce crezi despre asta”, eu ii povestesc toata ora ce cred despre asta, el imi zice la finalul orei sa ma gandesc bine la ce i-am zis ca discutam ora viitoare. Si tot asa...
Acum (dupa ce am aberat atata) inchei postarea cu o intrebare...Voi (cei care la fel ca mine munciti la patron) ce parere aveti?...unde gresim fratilor? si ce trebuie sa facem pentru a avea si noi linistea si satisfactia ca mergem la munca pentru a fi apreciati si rasplatiti pt neuronii pe care ii consumam zi de zi cu astfel de oameni...va astept parerile si poate cu ocazia asta realizez si eu....macar in ceasul al 12-lea...unde si daca gresesc cu ceva...
