Mi-e teama timpul sa nu-l pierd si sa ma uite clipa...
Ma inteb uneori...de ce las timpul sa treaca?...si ma simt vinovat parca de nedreptatea pe care o simt in unele momente cand clipele frumoase par sa se termine pt moment...asta mi-a inspirat randurile ce urmeaza in seara asta si sper sa va placa...asadar,va pun o intrebare...,daca vom gasi un raspuns...poate ca ne va fi tuturor mai usor sa intelegem ca toate trec cu un rost...
De ce nu incercam sa retinem macar secundele, traindu-le, simtindu-le...???...
Eu,va recunosc ca traiesc fiecare clipa,ma bucur de fiecare cuvant si de fiecare secunda petrecuta impreuna cu oamenii importanti din viata mea si totusi…timpul parca zboara uneori parca fugind de noi,parca este nedrept alteori dar intotdeauna acest timp exista si fiecare dintre noi il simtim in felul propriu.…
Se spune ca timpul trece repede in general...eu cred insa ca noi trecem prin timp, iar uneori nu ne marcheaza nicio clipa,alteori ne marcheaza profund si suntem nervosi pe acelasi timp...dar,oricum ar fi el trece...nu asta e neaparat ideea...cred ca cel mai important e...cum trece ?...
Incercam parca sa nu atingem nimic, sa nu miscam nimic, sa nu schimbam nimic atunci cand clipele sunt frumoase si ne produc fericire sau ne aduc linistea de care avem cu totii nevoie...suntem suparati cand totul pare ca merge intr-o directie gresita si atunci suntem furiosi pe clipele astea dar oricum ar fi timpul trece secunda cu secunda…depinde numai de noi cum il facem sa treaca…. Uneori trecem tacuti pe langa amintiri, pe langa evenimente, gesturi, trairi , succese şi dezamagiri...trecem nepasatori pe langa cei din jur...trecem nepasatori fata de noi insine, ca si cum lumea ar fi doar un sir de cadre fara rost, peste care încercam sa trecem cu brio...ca si cum viata ar fi o competitie cu timpul... Am invatat in ultima vreme sa ma bucur de orice imi produce fericire,ma simt puternic,ma simt iubit si iubesc la randul meu ,simt fiecare secunda ce trece atat de intens si totul imi pare atat de scurt cand se termina dar intotdeauna traiesc cu speranta ca aceste clipe vor reveni...si vor fi si mai frumoase...si mai multe...si mai intense...cred ca asa vor fi...pt ca sper si visez la ele,iar eu cred in visele mele pentru ca iubesc un inger si el ma iubeste pe mine ceea ce acum o vreme tot un vis poate ca reprezenta...acum,el e real si dasta cred si ma bucur de visele mele...de realitatea mea,a noastra...traind dragostea zi de zi ca o rasplata (poate) a felului nostru de a fi.
Uitam prea des ca nu timpul este cel cu care trebuie sa ne intrecem...ne-a invins de mult inamicul nostru imaginar...
Sa ne intrecem cu noi, cu fuga de noi...sa ne intrecem cu fuga de toate... Vrem sa traim si, paradoxal, ne grabim spre "iesire" fara sa observam ca avem motive sa ne oprim macar "un timp"...
Sa ne oprim pentru prieteni, pentru zambete, pentru gesturi, pentru soapte, pentru imbratisari, pentru a tremura in racoarea serii sau pentru a mai simti un timp mangaierea razelor pe obraz...pentru o strangere de mana, pentru vorbe, pentru a ne certa si apoi a ne impaca, pentru a invata si a uita ce am invatat, pentru a transforma un lucru banal în ceva extraordinar...pentru a ne indragosti sau pentru a pune patimile noastre intr-un lucru marunt, dar pe care il iubim atat...
Sa ne oprim pentru ceea ce ar putea parea prea firesc: sa traim intr-adevar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu