Curajosii vremurilor noastre...

Sunt dezamagit de oamenii falsi si care se ascund in spatele propriilor defecte. Nu brusc, nu din senin. Oamenii tind sa puna propriile lor frustrari in spatele altora fara sa aiba scrupule sau un pic de respect chiar si pentru ei (ca sa nu mai vorbesc de persoanele pe care incearca sa le puna intr-o oarecare LUMINA PROASTA). Exemple sunt multe, prefer sa ma abtin, le stim pe de rost, dar pe mine ma intriga de fapt altceva: DE CE PUN PROBLEMA ASA CAND EI NU STIU DE FAPT CUM STAU LUCRURILE?SI NICI NU AU DEMNITATEA NECESARA SA ACCEPTE CA UNEORI POT FACE SI GRESELI . Acesti oameni nu stiu ce vor,care e defapt situatia dar incerca sa mascheze asta cumva fiind atat de frustrati de ei ,doar pentru ca la un moment dat nu au stiut sa aprecieze ceva ce au avut langa ei si chiar nu au stiut sa inteleaga fenomenul secundelor fericite care te fac atat de implinit atunci cand ai un ideal si sti ce vrei de la viata.Acest lucru dragii mei consider ca poate fi o lectie pe care cu totii ar trebuii sa o invatam mai devreme sau mai tarziu si daca avem putina minte ar trebuii sa ne descopere propriile noastre defecte si calitati si adevaratii oameni de langa noi care ne vor binele ajutandu-ne si chiar deschizandu-ne capul ,tocmai pentru ca ne acorda incredere si ne sustin neconditionat si nu sa le accentueze facandu-ne sa picam in mediocritatea dura a tampeniei dusa pana la extrem.
Toti suntem uneori superficiali, toti avem impresia ca suntem cei mai buni, ce mai experimentati, cei mai cei, insa, regret sa anunt parerea mea, dar nu prea suntem, de aceea frustrarile proprii si etichetele puse gresit trebuiesc evitate. Si eu pun etichete, si eu sunt ipocrit, si eu gresesc,si eu ajut,si eu am fost ajutat,si eu (la fel ca si voi toti) am fost dezamagit de anumite persoane in viata care mi-au aratat ca nu merita respectul meu si mai ales mi-au aratat ca am pierdut timpul traind inconjurat de falsitate sau minciuna si am realizat apoi ca am asistat la un simplu TEATRU IEFTIN,dar cel putin am amabilitatea sa nu fac pe Maica Tereza,merg de fiecare data inainte pastrandu-mi cu intelepciune (parerea mea) frustrarile proprii in cutia mea craniana incercand sa-mi dau singur raspunsurile la toate ideile gresite pe care le intampin si accept intotdeauna parerea constructiva a celor care consider ca imi vor binele...

Ca de obicei am sa va vorbesc despre dragoste si am sa-mi si explic ura fata de anumiti oameni,aceiasi ura care in aceasta seara m-a inspirat si ma facut sa scriu aceste randuri…Asadar,urasc oamenii care se cred suficient de maturi pentru a sti cum sa iubeasca, nu indeajuns de curajosi pentru a sti pe cine sa iubeasca.Pe cei care se cred peste tot si toate si se inseala cand se gandesc ca intr-o zi isi vor gasi jumatatea si se vor putea desprinde din jocul marsav in care s-au lasat prinsi sau pe care ei insisi l-au initiat. Urasc oamenii care au ales compromisul mult mai des decat fericirea, dar care se simt mult prea mandri pentru a recunoaste si de a se intoarce din drum. Ei nu stiu ca, cu fiecare pas, cu fiecare secunda se indeparteaza mai mult de adevaratul lor suflet .Cu chipul trist, cu mintea nehotarata, dar cu fetele pictate de ipocrita fericire si implinire, pozeaza in oameni rationali, experimentati ce stiu cum si cand e cel mai bine sa te expui exact ca un zeu crezand ca daca ii fac sa para pe ceilalti mici (in capul lor prost ) ,ei vei fi atotputernici,visand la nemurirea sufletului fara sa faca nimic. Regulile si principiile lor devin sfinte, dar ajung sa ii indeparteze de ceilalti, de realitate, pentru ca ele nu sunt decat un scut pentru momentele lor de framantare sau de singuratate in 2.Urasc oamenii care trec pe langa alti oameni,refuzandu-si siesi sentimentele sincere doar pentru ca ascultarea unui sfat intelept si nu mincinos nu e suficient de sigur pentru etape pline de reguli si comoditati.Urasc acesti oameni care refuza, pleaca, dorindu-se a fi oameni impliniti, dar neintelesi, strangand in suflet mai multe regrete decat oricare alt om “nebinecuvantat” cu o intelepciune “solida”.
Acum stiu de ce sunt atatia oameni tristi pe strada. Le inteleg mersul greoi, privirea lasata si grimasele de pe frunte. Cand gandurile si faptele ii strang tot mai tare, incorsetandu-i si taindu-le respiratia, deja este mult prea tarziu. De-abia atunci isi dau seama ca vor fi toata viata victima propriei lor greseli, a propriei lor mediocritati, pe care o acceptat-o tot timpul, dar pe care au “castigat-o” nevrand sa isi asculte creierasul atotstiutor si sentimentele sincere care i-ar fi putut salva la un moment dat.
M-am saturat de falsuri. Haideti sa revenim la realitate si sa scapam de niste conceptii gresite, cat mai avem timp.Haideti sa ne ghidam dupa vorbele din batrani ce spun ca mai intai trebuie sa vedem barna din ochiul nostru si apoi paiul din ochii altora... Daca nu, cea mai grava urmare va fi: o viata mediocra, o constiinta mediocra, o personalitate mediocra si o viziune puritana pana in adancul iadului.

Aveti grija de voi prieteni...