Te-ai intrebat vreodata cat costa timpul?... Mai ales cat costa timpul tau? ...Cat valoreaza fiecare ora din viata ta, minut, secunda?... Eu am inceput sa ma intreb.... Sa ma intreb daca-mi valorez (valorific)suficient timpul, daca-l respect ... Timpul meu e viata mea... Fiecare secunda ce trece ma apropie (trist, sec si adevarat) de acel sfarsit de drum .... Dar am si o veste buna. ..Putem lupta cu timpul, putem castiga, putem indeparta momentul inevitabil la care cu totii vom ajunge intr-o zi …. Cum? Maxima cugetare la sfarsitul postarii... Ca acum incerc sa-mi evaluez un pic trecerea timpului...
Cand eram bebelus (cica am fost un bebelus foarte reusit, ma mira extrem avand in vedere ca am ajuns ce am ajuns...hehe) timpul nu prea avea mare valoare...Il petrceam doar datorita (sau din cauza) foamei... Scanceam, una buna venea mama, imi proptea titza in gura si timpul isi pierdea din nou sensul... Noapte-somn – eventual un caca in scutece (nu existau pampersi pe atunci) venea ziua, scanceam, primeam tzitzta de vreo 2-3 ori, caca, somn.
In copilarie timpul era bine punctat de momentele de joaca sau momentele de invatatura. Nu existau zile bune sau proaste, ci perioade ale zilei... Dimineata avem scoala, dupa-amiza teme, seara se lua curentul doua ore, timp in care ma jucam, venea curentul, imi terminam temele, iar ma jucam... Nu, nu mai doream tzitza de la mama si nici nu mai aveam scutece... Vacantele erau timp valoros. Super timp. Timp de timp. Tin minte si acum acele timpuri, eheeee…ce calculatoare ?,ce psp-uri,ce televiziune prin cablu sau alte alea ?...nu tatutu...joaca pe maidan,crescuti cu cheia de gat printre blocuri,scoala si alte activitati mult mai antrenante fata de viata pe care o au unii copii in ziua de azi...
Nici in vremea adolescentei nu am perceput trecerea timpului drept clipe pierdute ce nu se vor mai intoarce... Le-am trait cu placere si voiosie, m-am bucurat cand am facut 16 ani, ma credeam grozav la 17 ani, oficial barbat la 18, nebun la 19, nebun delegat la 20-21-22, a inceput maturizarea la 22-23... (caci na...barbatii se maturizeaza mai greu)...A aparut dragostea si acum o traiesc pe deplin iubind cea mai minunata femeie care mi-a deschis orizontul sufletului meu facandu-ma sa fiu asa cum am fost inzestrat de natura......cu bune si cu rele dar mai ales acceptandu-ma asa cum sunt...Da, in toti acesti ani timpul si-a pierdut sensul, valorea, intelesul. Cateodata am muncit atat de mult incat nu mai stiam ce zi e. Si nici nu mai conta. Munca, munca, ceva mancare si iar munca... Ani trecuti. Ani...Ani in care doar am muncit ca sa ajung cine sunt acum, sa castig ceva si de acum incolo vor mai urma si alte incercari...acum insa,am si o muza care sa ma inspire si am alaturi oamenii deosebiti care mi-au lipsit atata vreme care imi dau puterea si increderea in mine ...nu neaparat pt ca as fi fost un om slab ci pt ca nu aveam curajul si sansa sa-mi dovedesc mie insumi ca pot fi un om bun...Acum am aceasta sansa...si voi profita de ea la maxim,pt tot ceea ce va urma si pt tot ceea ce vom putea realiza,crede si traii impreuna...cat de minunat suna...IMPREUNA... Acum muncesc, visez,sper,am incredere ,imi trebuie putina sansa si noroc si stiu ca voi reusii...vom reusi.... Acu’ sa le zicem si pe alea bune ca sa nu incepem saptamana tristi.... Cred ca am fost un bebelus fericit... Cu tot cu scutecele alea ingrozitoare. Un copil fericit, cu amintiri frumoase. Un tanar nebun dar fericit. Acum ,am devenit un barbatel pasionat de ce face, de meseria lui... Apreciat si respectat acolo unde merg chiar daca sunt un simplu om...Tot ce fac imi vine din suflet,imi place si ma straduiesc.... Timpul e bun cu mine daruindu-mi clipe frumoase,ma urecheaza cateodata dar ma si incearca uneori cu clipe de emotie si tristete....aratandu-mi pana la urma ca asa trebuie traita VIATA... cu siguranta imi arata ca nu a trecut degeaba si desi am invatat ceea ce stiu acum ,mai am atatea de invatat...si voi primi cu atentie si incantare tot ceea ce imi este pregatit...
Asta-i secretul sa invingi timpul. Sa incerci sa faci in fiecare secunda ceea ce-ti place, cu inima deschisa si impreuna de oamenii alaturi de care iti place... Iar timpul va fi bun cu noi pana la urma...Asta cred...Vom imbatrani greu, incet, frumos. Si vom trai mult si cu bune si cu rele.... Atat de mult incat chiar nu-i cazul sa ne gandim la clipele de la sfarsit. Vom primi toti asa cum meritam...Tot ceea ce putem face e sa traim cu mandrie si incredere in ceea ce ne va pregatii timpul asta in fiecare zi...
Dedic aceasta postare unei femei deosebite care ma ajuta sa descopar timpul asa cum nu l-am cunoscut niciodata...Iti dedic aceasta postare tie...Andra...Cu respect si admiratie...
Pentru cei ce nu ne cunosc, ceea ce iti voi spune va suna extrem de urat, dar tu stii exact ce vreau sa iti spun.
RăspundețiȘtergereUrasc sa petrec timpul cu tine. Si tu stii de ce. Pentru ca de fiecare data mi se pare k nu a fost suficient si de fiecare data urmeaza o despartire pe o perioada nedefinita. Poate sa fie o zi, doua zile, 1 saptamana....De fiecare data cand suntem impreuna, cineva se joaca rautacios cu ceasurile noastre. Tu ajungi in Bucuresti la 19:30 si 'peste 2 ore', la ora 8:00 dimineata trebuie sa pleci.
Urasc sa fiu atat de dezorientata de ceas.
Daca as naufragia cu tine pe o insula nu as aduce un ceas. Pentur ca as vrea sa nu stiu cand trece timpul alaturi de tine. Nu as mai vrea sa existe bariera timpului. Sa fim ca intr-o piesa de teatru fara temporalitate si spatialitate. Doar niste copii vesnic indragostiti ce se bucura de fiecare secunda care trece fara a stii cum trece. Fara sa mai auzim tic-tac-tic-tac. In loc de bataile ceasului sa auzim bataile inimilor noastre.